Cum să-ți învingi teama de a vorbi în public?

Numeroase persoane se confruntă cu teama de a vorbi in public. Această teamă face parte din grupa fobiilor sociale și este denumită în literatura de specialitate glasofobie. Glasofobia se manifestă sub forma unui blocaj emoțional psihic, produs în momentul în care încercăm să ținem un discurs. Această stare nu este cauzată de teama de public, ci de  teama reacţiei publicului la mesajul transmis, sau de teama că starea de nervozitate ne va ”umbri” capacitatea oratorică, determinându-ne să ajungem într-o ipostază jenantă.Teama de a vorbi în public poate fi învinsă dacă apelăm la câteva trucuri simple.

Respiraţia profundă ajută. Principala problemă care intervine, în momentul în care ținem un discurs este faptul că uităm să respirăm, iar respiraţia este conectată la reacţiile emoţionale. Un mod simplu si eficient de a ţine în frâu emoţiile, este de a le păcăli prin exersarea unei respiraţii profunde. Încrederea în forțele proprii poate fi recâştigată prin respiraţia profundă şi concentrarea pe discurs.

De asemenea ajută și menținerea unei atitudini pozitive. În momentul în care susţine un discurs, individul ar trebui să se concentreze pe fapte reale, pe ceea ce transmite și nu pe ceea ce nu ar putea merge bine. Tot legat de atitudinea pozitivă, ajută și concentrarea pe faptul că interlocutorii sunt și ei oameni, au și ei temeri și defecte, prin urmare nimic rău nu se va întâmpla chiar dacă am face unele greșeli.

Discursul trebuie să fie cât mai clar, fără detalii inutile sau aspecte prea complexe. Deși adesea suntem tentați să introducem detalii inutile într-un discurs, ar trebui să prezentăm doar ideile centrale ale câtorva puncte de interes. Astfel, un discurs mai simplu și clar ne va permite să ne relaxăm şi să nu ne îngrijorăm în ceea ce privește reacțiile interlocutorilor sau timpul alocat.

Bineînțeles că practica ajută cel mai mult, de aceea pentru a trece peste această frică este indicat să ținem cât mai multe discursuri scurte, începând cu oameni care nu ne vor judeca (rude, prieteni sau vecini în grupuri de câte 3-4 persoane). Treptat, odată cu recâștigarea încrederii în sine, vom putea susţine discursuri și în faţa unui public mai numeros. Există chiar și organizatii de întrajutorare ce organizează cursuri de antrenare pentru discursuri în public, care reușesc cu succes să reducă frica până la un nivel controlabil.

Discursul nostru nu rebuie să fie neapărat unul sec şi formalizat la extrem. Astfel, este chiar indicat să ne începem discursul cu o glumă, care ajută la destinderea atmosferei şi ne apropie de interlocutori. Cu toate acestea, nu ar trebui să încercăm să părem altcineva, astfel că discursul și chiar glumele trebuie să fie pliate pe persoalitatea noastră. În situația în care niciunul din pașii antreriori nu ajută, unele persoane utilizează betablocante pentru a trata temporar această fobie.

Share this Post!

About the Author : admin


Trimite un comentariu

Adresa de email si telefonul nu vor fi publicate.